http://www.prof21.ro/despre-curs
18.12.2014
ANUNŢ DE SELECŢIE pentru cursul „Abilităţi de viaţă în contextul dezvoltării durabile”
Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile în parteneriat cu Asociaţia REPER21 şi Centrul Judeţean de Resurse și Asistenţă Educaţională Bihor organizează 53 de cursuri de formare profesională cu tema „Abilităţi de viaţă în contextul dezvoltării durabile” acreditate de Direcţia Generală Management, Resurse Umane şi Reţea Şcolară Naţională (DGMRU RSN – MEN) din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale. Cursurile sunt organizate în cadrul proiectului “Dezvoltarea abilităților de viață a tinerilor în contextul dezvoltării durabile”, cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013,
Cursurile se adresează unui număr total de 1060 de cadre didactice, exclusiv profesori și profesori consilieri școlari, care își desfășoară activitatea la o şcoala acreditată MEN, la nivel de învăţământ gimnazial / liceal / profesional şi tehnic. Cursurile urmăresc dezvoltarea competenţelor cadrelor didactice de a elabora şi implementa în cadrul orelor de curs sesiuni şi proiecte educaţionale pentru dezvoltarea abilităţilor de viaţă ale copiilor şi tinerilor în contextul dezvoltării durabile. Cursurile se vor finaliza cu obţinerea unui atestat de formare continuă a personalului didactic şi dobândirea unui număr estimat de 20 de credite profesionale transferabile.
Cursurile de formare vor avea următoarea structură:
Promovarea tuturor modulelor este obligatorie pentru certificare.
În funcţie de programa anunţată de organizatori, cele trei module se pot desfăşura fie consecutiv, fie la intervale de timp de aprox. 1-2 săptămâni. Anunţăm, pe aceasta cale, deschisă selecţia participanţilor pentru a doua serie de cursuri[1] precum şi locaţiile şi perioadele de desfăşurare a cursurilor faţă în faţă din această serie:
Seria 2 de cursuri faţă în faţă | ||||
Locaţie / participanţi | Modul I | Modul II | Modul III | |
Bucureşti (participanţi din Bucureşti şi judeţele, Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Argeş) | 6-12 februarie 2014 | 13-15 februarie 2015 | 19-22 februarie 2015 | |
Timișoara* (participanţi din judeţele Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara) | 6-12 februarie 2014 | 13-15 februarie 2015 | 19-22 februarie 2015 | |
Bucureşti (participanţi din Bucureşti şi judeţele, Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Argeş) | 20-26 februarie 2014 | 27 februarie – 1 martie 2015 | 5-8 martie 2015 | |
Cluj-Napoca (participanţi din judeţele Cluj, Alba, Mureș) | 20-26 februarie 2014 | 27 februarie – 1 martie 2015 | 5-8 martie 2015 | |
Sibiu* (participanţi din judeţele Sibiu, Vâlcea, Gorj) | 6-12 martie 2015 | 13-15 martie 2015 | 19-22 martie 2015 | |
Bucureşti (participanţi din Bucureşti şi judeţele, Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Argeş) | 20-26 martie 2014 | 27-29 martie 2015 | 2-5 aprilie 2015 |
* În perioadele și localităţile marcate astfel se vor desfășura 2 cursuri în paralel
Important! În această serie se vor desfășura ultimele cursuri în localitatea Sibiu (pentru participanţii din judeţele Sibiu, Vâlcea și Gorj).
Notă: Participanţii la curs vor beneficia de cazare (în camere duble), masă, materiale de curs și decontarea costurilor de transport.
În vederea înscrierii la programul de formare, persoanele eligibile sunt rugate să completeze formularul de înscriere (disponibil AICI)[2] până cel târziu la data de 06 ianuarie 2015. Doar formularele de înscriere completate în totalitate[3] până la termenul prevăzut vor fi luate în considerare în etapa de selecţie.
Selecţia participanţilor va avea în vedere atât încadrarea acestora în grupul ţintă al proiectului cât şi interesul de a elabora/ derula activităţi/ proiecte de dezvoltare a abilităţilor de viaţă în contextul dezvoltării durabile în rândul elevilor.
Astfel, printre criteriile de selecţie se numără:
Rezultatele selecţiei vor fi făcute publice până cel târziu la data 14 ianuarie 2015 pe următoarele pagini web: www.fdsc.ro siwww.prof21.ro. Ulterior, în vederea înscrierii la curs, participanţii vor fi invitaţi să transmită scanate prin e-mail documentele de înscriere (Carte de Identitate, Certificat de Căsătorie, Certificat de Naştere, diploma de licenţă, adeverinţă din partea unităţii şcolare, contract de formare) și să le predea în original unui reprezentant din partea organizatorilor într-o locaţie și la o dată care va fi comunicată persoanelor selectate.
Până în acest moment au fost formate 179 cadre didactice din aproximativ 126 de unităţi școlare, după cum urmează: 48 profesori din învăţământul liceal, 66 profesori din învăţământul gimnazial, 12 debutanţi în cariera didactică, 20 profesori din învăţământul profesional și tehnic, 33 consilieri școlari.
Următorul apel de selecţie se va lansa în luna ianuarie 2015 pentru zonele arondate din Sinaia, Craiova, Bacău, Miercurea Ciuc, Timișoara.
Pentru orice neclarităţi privind procesul de înscriere la cursurile de formare profesională „Abilităţi de viaţă în contextul dezvoltării durabile” vă rugăm contactaţi Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile prin e-mail la adresa training@fdsc.ro(persoane de contact: Irina Opincaru și Andreea Ciocan).
Proiectul “Dezvoltarea abilităților de viață a tinerilor în contextul dezvoltării durabile” (POSDRU/157/1.3/S/141511) îşi propune să îmbunătăţească competenţele profesionale pentru cele 1060 de cadre didactice, prin participarea la programe de formare continuă de calitate, bazate pe educaţia pentru dezvoltarea durabilă şi metodele inovative ale educaţiei nonformale, care să permită dezvoltarea abilităţilor de viaţă ale elevilor din învăţământul preuniversitar. Mai multe informaţii despre proiect și organizaţiile partenere pot fi consultate AICI.
[1] Cele 53 de cursuri organizate în cadrul proiectului sunt împărţite în 4 sesiuni. Selecția pentru prima serie de cursuri s-a finalizat în luna octombrie 2014. Selecţia pentru celelalte 2 serii de cursuri va fi lansată în lunile care urmează.
[2] Pentru situații speciale, formularul este disponibil în format Word doc prin solicitare la adresa de email training@fdsc.ro
[3] Completarea în totalitate a formularului va fi confirmată de afişarea următorului mesaj “ Va mulţumim! Formularul de înscriere a fost completat cu succes”