Asociația cultural-educativă Ambasadorii prieteniei

A treia zi a Școlii altfel – 8 aprilie 2015

 

Se termină excursia, deci poate să se îndrepte vremea. Soare strălucitor de la prima oră, dar vînt foarte rece. Cîțiva elevi ne însoțesc la Muzeul Brukenthal. Nu este tocmai ușor să străbați săli cu tablouri religioase sau de epocă după ce ai tot comunicat pe telefon cu colegii despre ce surprize pregătesc patronii cluburilor din oraș pentru sărbătoarea care se apropie (nu că am cunoaște exact subiectele discuțiilor dintre copii). Am înțeles din nou că și educația artistică trebuie făcută într-un mod activ și pornind de la interesele elevilor, indiferent cît de valoroase sînt operele pe care le prezentăm. În cazul nostru, vedetele muzeului au fost două tablouri de N. Grigorescu (un car cu boi și Fata cu mărgele roșii), aflate temporar în expoziția de la Brukenthal și Omul cu tichie albastră al lui Jan van Eyck.

Ne-am plimbat apoi în cele două piețe cunoscute ale orașului și am vizitat biserica evanghelică. Muzică de orgă, arcade somptuoase, cripte de marmură și bronz, porumbeii stăpîni pe turnul bisericii, cele 190 de trepte de piatră și metal pînă la zona care oferă o panoramă completă a orașului au fost încheierea în forță a vizitei din partea istorică a Sibiului. Am mai intrat în niște magazine, inclusiv într-o librărie Humanitas de unde am ales cîteva premii pentru elevii mai activi, am cumpărat plăcinte moldovenești de la La plăcinte (despre care am aflat că este o afacere adusă din Basarabia) și ne-am îmbarcat în autocar.

Ne-am întors pe Valea Oltului și am oprit pentru 20 de minute la Cozia ca să intrăm treptat în lumea voievozilor valahi care au condus provincia românească de la Târgoviște. Mircea cel Bătrîn și-a mai proiectat o dată umbra peste încercarea noastră de a înțelege rolul istoriei în dezvoltarea actuală.

Elevii au fost obosiți pe drumul spre Târgoviște, dar aproape de oraș au răspuns provocărilor Teodorei (diriga nu poate fi refuzată). Simona, Deea, Ioana, Mircea au povestit pe scurt ce i-a impresionat în aceste zile și cum s-au simțit în excursie.

Vă lăsăm să citiți opiniile lor și ale altor elevi participanți, așa cum au fost notate în jurnalul excursiei.

vedere din turnul bisericii evanghelice

vedere din turnul bisericii evanghelice

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la aprilie 8, 2015 de în Uncategorized.
<span>%d</span> blogeri au apreciat: