Asociația cultural-educativă Ambasadorii prieteniei

Un inspector școlar dâmbovițean la formare pedagogică pentru combaterea extremismului – OSLO, Norvegia

Oslo, 2015 – experiența DARE în combaterea extremismului

Denumirea programului: Seminar ”Educația pentru cetățenie democratică și educația pentru drepturile omului împotriva extremismului” desfășurat în perioada 29.09-02.10.2015 în Oslo, Norvegia.

Seminarul a fost organizat de DARE – Democracy and Human Rights Education in Europe (finanțată de Consiliul Europei și Comisia Europeană) și a fost organizat și găzduit de Human Rights Academy Oslo cu finanțare a Comisiei Europene prin programul Erasmus+.

Participanți: circa 30 persoane (profesori de liceu și universitari, foști profesori, studenți, membri ai unor organizații nonguvernamentale) care lucrează în domeniul educației sau activează în instituții și organizații care se ocupă cu respectarea drepturilor omului din 16 state europene și Japonia (un participant la studii postoctorale al Universității din Oslo).

Dintre organizațiile nonguvernamentale reprezentate au fost: din Romania – Asociația cultural-educativă ”Ambasadorii prieteniei” Târgoviște (membru DARE din 2003), participant Stancu Valentin-Irinel și Institutul Intercultural din Timișoara și din alte 15 state europene: Human Rights Academy- Universitatea din Oslo, BEMIS Regatul Unit, Jan Tönissöni Institute- Estonia, ”Școala – instrumentul de pace” – Italia, EUROCLIO – Asociația Profesorilor de Istorie din Europa, etc.

Au fost prezentate aspecte ale sitemului de învățământ din România și județul Dâmbovița, site-ul Asociației ”Ambasadorii Prieteniei” și activitățile/proiectele în care a fost implicată aceasta în ultima perioadă.

vali1

Prezentarea instituțiilor din care proveneau participanții în prima zi a seminarului

Activități desfășurate:

  • Lectorate (Tinerii și extremismul în Europa – profesor universitar Lars Gule – Universitatea din Oslo, Planul de acțiune al Consiliului Europei în domeniul prevenirii și combaterii extremismului);
  • Prezentarea și explorarea unor metode pedagogice de combatere a extremismului și de prevenire a radicalizării acțiunilor tinerilor în contextul unei Europe frământate de migrații și conflicte sociale și utilizarea unor resurse educaționale care sunt aplicabile și în județul Dâmbovița;
  • Prezentarea instituțiilor reprezentate, schimburi de informații și crearea unor contacte pentru eventuale proiecte viitoare;
  • Vizite ghidate la Muzeul 22 Iulie și la Muzeul Premiului Nobel pentru Pace din Oslo.

Scurte concluzii:

  • Deși îmbracă forme variate, extremismul poate fi prevenit doar prin educație (studiile arată că în comunitățile cu nivel ridicat al participării membrilor acesteia la formele superioare de învățământ, lipsite de analfabetism apariția unor fenomene de extremism și violență sunt rare);
  • Lumea este în schimbare și ceea ce pare acum o problemă doar a altor state sau societăți (migrația, violența în rândul tinerilor, manipularea tinerilor insuficient educați în diverse scopuri, etc.) poate să se extindă și să afecteze și comunitățile din județul Dâmbovița și de aceea este nevoie de o atitudine proactivă a instituțiilor și nu reactivă, ca răspuns târziu la eventualele manifestări nedorite;
  • Costurile prevenției (prin educație) sunt mult mai mici față de costurile combaterii manifestărilor extreme;
  • Educația este domeniul cheie privind prevenirea și lupta împotriva extremismului conform Planului de acțiune adoptat de Consiliul Europei în 19 mai 2015.

Ce va urma:

            Seminarul a avut și rolul stabilirii unor contacte cu membrii unor diverse instituții din Europa din domeniul educației și drepturilor omului ceea ce va duce, sunt convins, spre alte proiecte care pot fi implementate în județul Dâmbovița, finațate din fonduri norvegiene, fonduri SEE sau acțiuni ale Consiliului Europei sau ale Comisiei Europene.

            Pentru început Asociația Ambasadorii Prieteniei, prin beneficiarul la curs – Valentin Stancu va organiza în luna decembrie 2015, în două unități de învățământ, un workshop pe tema ”Extremismul și formele sale în comunitatea noastră”.

vali4

Atelier de lucru – predarea istoriei recente prin metode noi

vali3

Activitate ”Drepturile omului și cetățenia activă” și exersarea unui joc educativ (”Jo du”) care urmează să fie omologat în Europa și răspândit în școlile din statele U.E. începând cu Portugalia și Germania

vali2

Activitate ”Predarea istoriei recente” – reprezentant EUROCLIO – Asociația profesorilor de istorie din Europa

 

            Mai multe informații pot fi găsite pe:

http://www.dare-network.eu/

http://dare-network.blogspot.ro/

https://www.regjeringen.no/contentassets/6d84d5d6c6df47b38f5e2b989347fc49/action-plan-against-radicalisation-and-violent-extremism_2014.pdf – Planul de acțiune impotriva extremismului –Norvegia

https://wcd.coe.int/ViewDoc.jsp?id=2323223&Site=COE – Planul de acțiune impotriva extremismului – Consiliul Europei

 28 OCTOMBRIE 2015   SCRIS DE GAZETA DAMBOVIȚEI

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars

Valentin-Irinel Stancu, inspector școlar pe proiecte educaționale a participat recent la un seminar de formare pentru istoria recentă, la Oslo, un eveniment important pentru învățământul dâmbovițean.

Seminarul ”Educația pentru cetățenie democratică și educația pentru drepturile omului împotriva extremismului” s-a desfășurat în perioada 29 septembrie -02 octombrie 2015 în Oslo, Norvegia, sub egida rețelei DARE – Democracy and Human Rights Education in Europe(finanțată de Consiliul Europei și Comisia Europeană) și a fost organizat și găzduit deHuman Rights Academy Oslo cu finanțare a Comisiei Europene prin programul Erasmus+.

Au participat la eveniment  30de  persoane (profesori de liceu și universitari, foști profesori, studenți, membri ai unor organizații nonguvernamentale) care lucrează  în domeniul educației sau activează în instituții și organizații care se ocupă cu respectarea drepturilor omului din 16 state europene și Japonia (un participant la studii postoctorale al Universității din Oslo).

Printre organizațiile reprezentate s-au numărat și instituții din Romania – Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, Asociația cultural-educativă ”Ambasadorii prieteniei” Târgoviște (membru DARE din 2003) și Institutul Intercultural din Timișoara și din alte 15 state europene: Human Rights Academy- Universitatea din Oslo, BEMIS Regatul Unit, Jan Tönissöni Institute- Estonia, Instituția ”Școala – instrumentul de pace” – Italia, EUROCLIO – Asociația Profesorilor de Istorie din Europa.

 Au fost prezentate și explorate metode pedagogice de combatere a extremismului și de prevenire a radicalizării acțiunilor tinerilor în contextul unei Europe frământate de migrații și conflicte sociale și utilizarea unor resurse educaționale care sunt aplicabile și în județul Dâmbovița. De asemenea, au avut loc vizite ghidate la Muzeul 22 Iulie și la Muzeul Premiului Nobel pentru Pace din Oslo.

Printre concluziile evenimentului s-au numărat următoarele lucruri:

Deși îmbracă forme variate, extremismul poate fi prevenit doar prin educație (studiile arată că în comunitățile cu nivel ridicat al participării membrilor acesteia la formele superioare de învățământ, lipsite de analfabetism apariția unor fenomene de extremism și violență sunt rare);

Lumea este în schimbare și ceea ce pare acum o problemă doar a altor state sau societăți (migrația, violența în rândul tinerilor, manipularea tinerilor insuficient educați în diverse scopuri, etc.) poate să se extindă și să afecteze și comunitățile din județul Dâmbovița și de aceea este nevoie de o atitudine proactivă a instituțiilor și nu reactivă, ca răspuns târziu la eventualele manifestări nedorite;

Costurile prevenției (prin educație) sunt mult mai mici față de costurile combaterii manifestărilor extreme;

Educația este domeniul cheie privind prevenirea și lupta împotriva extremismului conform Planului de acțiune adoptat de Consiliul Europei în 19 mai 2015.

Seminarul a avut și rolul stabilirii unor contacte cu membrii unor diverse instituții din Europa din domeniul educației și drepturilor omului ceea ce va duce, sunt convins, spre alte proiecte care pot fi implementate în județul Dâmbovița, finațate din fonduri norvegiene, fonduri SEE sau acțiuni ale Consiliului Europei sau ale Comisiei Europene.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la noiembrie 28, 2015 de în Școala Altfel, Noutăți.
%d blogeri au apreciat: