Cam la două săptămâni de la prima întâlnire cu elevii din Proiectul (C)Arte pentru o cetate care merge mai departe – educație civică și artistică pentru comunitatea locală, mai bine de jumătate dintre participanți au început să schițeze reacția lor la lucrurile care îi supără în comunitatea noastră sau la nivel global. Starea drumurilor, educația celor care stau pe băncile din oraș, degradarea ruinelor de la Curtea Domnească (din cauza termopanelor montate acum câțiva ani), ignorarea caracteristicilor individuale ale elevilor în cadrul orelor de curs, manipularea prin intermediul presei, utilizarea excesivă a rețelelor de socializare de către tineri, lipsa unor amenajări pentru practicanții sporturilor urbane, au fost primele aspecte satirizate de către elevii coordonați de prof. Bogdan Drăgoi, Sabina Teodorescu și Mihaela Nicolae de la Liceul de arte “Bălașa Doamna” din Târgoviște.
Când lucrările elevilor vor fi finalizate și vor obține voturile participanților la proiect, ele vor deveni cărți poștale care vor fi trimise celor care au determinat problemele respective. Deocamdată, mulțumim domnului Tiberiu Niță de la Prolibris S.A. pentru rechizitele oferite și îl asigurăm că în vacanța de vară va avea un decor nou la Librăria Fragilistic.
Datorită parteneriatului cu Asociația socio-culturală Târgoviște, ideile elevilor în privința amendării civice a concitadinilor lor vor apărea și pe panourile de la amfiteatrul din fața Arsenal Cafe&Bistro. Tot în amfiteatru plănuim să se desfășoare niște spectacole și întâlniri cu artiști mai neconvenționali care folosesc satira în comentarea realității din care se inspiră artele lor.