Pe 31 martie s-a încheiat oficial Proiectul „Zidurile au apărat oamenii, acum oamenii apără zidurile! Lobby și advocacy în cetatea Târgoviștei” finanțat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC). Raportul final este disponibil la secțiunea specializată, iar „filmul” integral va rămîne permanent pe site-ul dedicat (https://lobbyandadvocacy.weebly.com/). Lecțiile învățate sunt mai prețioase decît rezultatele materiale (cărți de joc cu imagini ale caselor de patrimoniu, bannere, propuneri de valorificare a patrimoniului local adresate oficialităților, prezentări/prezențe în mass-media și la evenimente din oraș), dar treaba importantă acum începe. Cei 90 de tineri participanți (elevi de liceu și studenți), mentorii lor și cetățenii orașului au de protejat și promovat zeci de clădiri valoroase, multe ascunzînd sau ilustrînd episoade importante din istoria locală, inclusiv a unor familii care au contribuit la dezvoltarea fostei capitale a Țării Românești. Dacă pentru descifrarea aspectelor istorice și arhitecturale avem încă nevoie de profesioniști, pentru mobilizarea locuitorilor ar trebui să fim destul de convingători și energici. Diversitatea activităților și experiențelor din acest proiect merită analizată cu atenție de cei care doresc să se alăture unui demers civic firesc pentru un oraș vechi al unei țări care, de cele mai multe ori, își onorează istoria doar în zilele de sărbătoare. Noi continuăm să ne bucurăm de Târgoviștea veche și în zilele obișnuite.
(articol apărut în Povești de succes – proiecte finanțate prin CIF)