Asociația cultural-educativă Ambasadorii prieteniei

Sunt european?!

Pînă în august 2023, împreună cu şcoli şi asociaţii din Ţara Galilor, Spania, Turcia, Găeşti şi Văcăreşti vom analiza cum percep elevi de 6-14 ani, cadre didactice, părinţi şi alţi membri ai cîtorva comunităţi din ţările menţionate identitatea europeană. Este o temă mult discutată în ultimii 20 de ani, dar în cadrul proiectului Erasmus+ Am I European? coordonat de International Links Global Ltd. din Cardiff vom avea ocazia salutară de a cerceta nemijlocit cum gîndesc cetăţenii despre cei diferiţi de ei, despre cei care au alte păreri decît ei, despre cum prezintă mass-media (inclusiv social media) diferite probleme controversate, vom identifica prejudecăţi şi stereotipuri şi vom învăţa să le îmblînzim, vom schiţa metode şi tehnici de lucru cu elevii pentru înţelegerea realităţilor cotidiene şi pentru corectarea atitudinilor şi comportamentelor păguboase pentru echilibrul societăţii şi pentru viaţa multora dintre noi.

Elevii vor concepe şi aplica chestionare de interviu, vor dezbate în diverse grupuri înţelegerea unor percepţii, vor negocia înţelegerea unor probleme şi soluţiile pentru corectarea acestora, vor face vizite de studiu în celelalte ţări, vor elabora prezentări simple şi uşor inteligibile de către toţi membrii comunităţii. Profesorii vor fi instruiţi pentru utilizarea curentă a investigaţiei, gîndirii critice, dezbaterii, evaluării critice în activităţile cu elevii şi colegii lor, vor face schimb de experienţă cu cadrele didactice din ţările partenere, vor elabora materiale pentru lucrul la clasă, se vor familiariza cu cele mai noi mijloace de comunicare în masă pentru a fi în contact permanent cu elevii lor şi cu generaţia tînără şi vor evalua toate transformările petrecute în mediile lor datorită demersurilor din acest proiect.

Aspectul cel mai valoros al acestui proiect este implicarea elevilor în procesul de cercetare a opiniilor cetăţenilor şi măsurare a schimbărilor percepţiilor tuturor cu privire la tema proiectului (identitatea europeană). Fiind parte activă a soluţiei (şi nu doar beneficiarii acesteia), participanţii în acest proiect au şanse mari să înţeleagă ce înseamnă diversitate, solidaritate, incluziune, egalitate în demnitate şi în drepturi, ce efecte au manipularea, dezinformarea, minciuna, trunchierea adevărului pe termen scurt sau lung şi cum se poate trăi frumos într-o societate eterogenă cultural. Înţelegerea şi experienţele concrete ale fiecărei şcoli participante vor deveni studii de caz accesibile comunităţilor implicate dar şi marii familii eTwinning.

Încercarea de învăţare deschisă, responsabilă, şi din greşeli nu este niciodată prea mare într-o ţară care are tendinţa să cosmetizeze mai tot ce prezintă în afară. Sperăm sincer că acest proiect va fi o şansă reală de cunoaştere de sine şi reciprocă mai bună (chiar şi la nivelul echipei naţionale), un antrenament pentru acţiuni civice menite dezvoltării comunităţilor implicate şi o inspiraţie solidă pentru alte proiecte curajoase şi creative de ordin profesional sau civic. Pe parcursul celor 3 ani, neclaritatea-provocarea din titlu ar trebui să devină o asumare clară a tuturor participanţilor direcţi, dar şi a multor cetăţeni care vor fi implicaţi într-un mod sau altul în activităţile proiectului.

Bugetul total al celor 3 entităţi locale participante este de 99.632 euro, din care 27.252 euro revin Asociaţiei „Ambasadorii prieteniei”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la noiembrie 20, 2020 de în Meniu principal, Noutăți, Uncategorized.
%d blogeri au apreciat: