Asociația cultural-educativă Ambasadorii prieteniei

Împreună putem schimba lumea!

În cadrul proiectului Erasmus+ “Am I European?”, alături de elevii clasei a VIII-a B din cadrul Liceului de Arte “Bălașa Doamna” din Târgoviște, am desfășurat o activitate organizată în mai multe etape care a vizat tema poluării și, în deosebi, a poluării cu deșeuri din plastic. Activitatea a avut ca scop informarea, conștientizarea problematicii poluării cu deșeuri de plastic, implicarea elevilor într-o campanie de promovare a reciclării deșeurilor din plastic, găsirea unor modalități de reutilizare a deșeurilor din plastic.

În etapa de captare a atenției am utilizat metoda “roata consecințelor” (https://oxfamilibrary.openrepository.com/bitstream/handle/10546/620105/edu-global-citizenship-teacher-guide-091115-en.pdf?sequence=9&isAllowed=y  pag.14) prin intermediul căreia pornind de la noțiunea de poluare, prin întrebări adresate elevilor, aceștia au identificat cauze și efecte ale poluării. Scopul acestei etape a fost de a insera în discuție noțiunea de deșeuri din plastic și efectele lor asupra mediului.

O altă metodă pe care am utilizat-o imediat după captarea atenției a fost metoda interogării fotografiilor (https://oxfamilibrary.openrepository.com/bitstream/handle/10546/620105/edu-global-citizenship-teacher-guide-091115-en.pdf?sequence=9&isAllowed=y pag. 13), fotografii preluate din diferite articole media. Plecând de la imagini reprezentând animale marine eșuate, deșeuri de plastic din diferite țări sau imagini ce vizau poluarea cu plastic, elevii au găsit posibile explicații ale semnificației imaginilor prezentate. După ce fiecare elev a făcut câte o sugestie cu privire la posibila informație conținută de articolul original, am citit fragmente din articole constatând că, de multe ori, nu au coincis sugestiile cu articolul în sine.

Activitatea a urmat firesc cu etapa de informare cu privire la diferite aspecte ce vizează poluarea precum: definirea poluării și a diferitelor tipuri de poluare, producția de plastic în Europa în funcție de categorie, statistici despre rata de reciclare a deșeurilor din plastic în diferite țări, enumerarea deșeurilor de plastic ce pot fi reciclate/ nu se reciclează, metode corecte de reciclare etc.

În etapa următoare i-am provocat pe elevi să răspundă la întrebarea: “Ce putem face NOI pentru stoparea poluării cu plastic?”, etapă care a avut ca scop conștientizarea importanței fiecărui cetățean în lupta pentru păstrarea unui mediu sănătos. Elevii au dat dovadă de un real interes pentru tema pusă în discuție și au identificat modalități prin care fiecare dintre noi putem contribui la diminuarea efectelor poluării cu plastic. Printre cele mai importante aspecte identificate ar putea fi amintite: folosirea pungilor din material textil în detrimentul celor de plastic, eliminarea obiectelor de unică folosință din plastic, colectarea selectivă a deșeurilor, reutilizarea unor obiecte din plastic etc.

După finalizarea activității desfășurate în clasă, elevii au primit ca temă pentru acasă realizarea unor obiecte din plastic reciclat, iar în următoarea oră de informatică i-am ghidat spre realizarea unor pliante/afișe care să fie postate în școală și care să îi îndemne pe ceilalți elevi ai școlii să contribuie la strângerea de deșeuri din plastic, în contextul în care școala mai este implicată într-un proiect ce vizează colectarea deșeurilor din plastic, dar și hârtie, proiect intitulat “Azi pentru Mâine în Școală”.

Elevii implicați au realizat câteva obiecte de vestimentație din pungi de plastic reciclate, recipiente pentru instrumente de scris, căsuțe pentru păsări, dar și pliante în care au inserat atât informații aflate în timpul activității, dar și altele din experiența personală, pliante care, speră ei, îi vor convinge pe colegii din școală să recicleze cât mai mult (vezi Galeria foto-video).

Campania de colectare este în plină desfășurare și dorim să convingem cât mai mulți elevi să înțeleagă că “Împreună putem schimba lumea!”.

Daniela Stan, prof. de informatică, Liceul de Arte “Bălaşa Doamna”, Târgovişte

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la aprilie 5, 2022 de în Meniu principal, Noutăți.
%d blogeri au apreciat: